Chiar dacă suntem într-o perioadă în care încă ne confruntăm cu efectele pandemiei de COVID 19, Programul ESAYEP NU a fost suspendat!

De aceea, vă transmitem câteva recomandări cu privire la derularea activităților în proiectele pe care le aveți deja în implementare și, dacă doriți să depuneți o candidatură la termenele limită deschise pentru ESAYEP, puteți parcurge aceste recomandări pentru a vă organiza cât mai eficient timpul disponibil, în contextul în care majoritatea instituțiilor și companiilor și-au stopat activitatea la sedii.

Identificarea și dezvoltarea de noi parteneriate
În această perioadă, la nivel european, există încă multe restricții – de călătorie și nu numai – în încercarea de a controla efectele pandemiei de COVID-19. Din cauza acestora, mulți dintre dvs. – promotori de proiecte sau potențiali beneficiari ai programului – întâmpinați dificultăți în vederea consolidării parteneriatelor existente sau a identificării de parteneri noi din statele donatoare, pentru proiecte viitoare.
Desigur că întâlnirile față în față reprezintă cea mai bună soluție pentru abordarea și cunoașterea unui partener, totuși în această perioadă vă recomandăm să folosiți toate oportunitățile pe care le oferă mediul online pentru identificarea partenerilor.
Puteți organiza întâlniri virtuale, îi puteți contacta pe viitorii parteneri și/sau puteți scrie împreună propunerea de proiect utilizând unul dintre instrumentele online disponibile care pot facilita și înlocui discuțiile față în față (de ex. Zoom, Skype, Microsoft Teams etc.).
Un pas important rămâne însă găsirea unui partener – acțiune care are loc oricum prin căutarea online, iar în acest scop vă recomandăm:
– instrumentele de căutare de pe site-ul eea4edu.ro, secțiunea “Căutare parteneri” din pagina aferentă fiecărei componente a programului;
– bazele de date ale statelor donatoare create special pentru identificarea partenerilor pentru proiectele SEE. O centralizare a acestora poate fi găsită aici.
Vă recomandăm ca pentru cooperarea bilaterală să utilizați Ghidul parteneriatului în programele SEE, în strânsă legătură cu reglementările specifice ale programului ESAYEP, publicate pe site-ul www.eea4edu.ro.
Pentru a veni în sprijinul dvs., termenele limită până la care veți putea depune proiecte pentru componentele preuniversitar, VET și Roma se extind după cum urmează:
– pentru proiectele care se adresează experților din învățământul preuniversitar (ISJ, CCD, CJRAE), noul termen limită este 1 octombrie 2020, ora 13:00, ora României;
– pentru proiectele care se adresează învățământului profesional și tehnic – VET – cele două noi termene limită sunt: 1 octombrie 2020, ora 13:00, pentru proiecte de cooperare și 15 octombrie 2020, ora 13:00, pentru proiecte VET naționale, ora României;
– pentru proiectele care se adresează incluziunii copiilor Roma în școli, noul termen limită este 1 octombrie 2020, ora 13:00, ora României.

Implementarea proiectelor aflate în derulare
Operatorul de Program (ANPCDEFP) este permanent preocupat de limitarea impactului efectelor pandemiei de COVID-19 asupra proiectelor care se află în derulare în programul ESAYEP. De aceea, ANPCDEFP menține permanent legătura cu Punctul Național de Contact, Oficiul Mecanismului Financiar și cu partenerii de program din statele donatoare. Vă recomandăm ca, în aceasta perioadă, să mențineți legătura online permanent cu partenerii din proiectul dumneavoastră, pentru a putea identifica soluții de comun acord la situațiile apărute și, acolo unde este posibil, să reprogramați activitățile. În acest sens Operatorul de program a obținut aprobarea oficială, pentru proiectele în derulare, ca acolo unde se pot reprograma activități, Promotorul de Proiect să solicite prelungirea implementării proiectului cu pâna la 12 luni.
Conform precizărilor primite de la Oficiul Mecanismului Financiar, situația de criză generată de pandemie va permite tratarea anumitor cazuri prin încadrarea acestora în situația de ”forță majoră”. În cazul în care vă confruntați cu orice problemă care poate afecta implementarea proiectelor dvs., așa cum v-ați asumat în candidatură, luați legătura în cel mai scurt timp cu responsabilul de proiect din ANPCDEFP, pentru a obține sprijinul potrivit rezolvării problemelor apărute.